Câteva propuneri pentru întâlnirile cu elevii

(în timpul orelor de dirigenţie, după pedagogia şcolilor iezuite).

1 - Forţa iubirii

Dragostea este un dar, o forţă, care dă sens şi savoare vieţii; este agentul cel mai puternic în dezvoltarea capacităţilor şi intuiţiilor noastre.

„Din momentul în care o persoana se angajează cu adevărat, şi providenţa se mişcă. Nenumărate lucruri se întâmplă ca s-o ajute; lucruri care altfel nu s-ar fi întâmplat niciodată. Orice lucru pe care poţi să-l faci sau să-l visezi, începe-l. Îndrăzneala poartă în sine geniul, este puternică şi atractivă. Sa începi acum! A ignora acest lucru înseamnă a-ţi ucide nenumăratele idei şi planuri strălucite" (Wolfgang Goethe)

Iubirea are puterea de a te face să ieşi din tine însuţi; îţi permite sa te accepţi pe tine şi pe celălalt aşa cum este, crează legături strânse bazate pe adevăr şi care durează în timp; ştie să asculte, să înţeleagă, să ierte cu adevărat. Este puternică pentru ca te schimba cu adevărat şi acolo unde n-ai fi crezut niciodată.

Puterea ei izvorăşte din străfundul inimii, e capabilă să lumineze în mod misterios mintea, să prindă într-un vârtej de emoţii întreaga fiinţă, pentru a se manifesta mai apoi în fapte concrete.

Este o energie care toate le leagă şi toate le îndreaptă spre ţinte mereu mai înalte şi care cere o continuă dezvoltare, purificare şi întărire. Acestea se fac prin relaţia cu aproapele şi trecând prin momente de încercare.

Cum deosebim dragostea adevărată de cea iluzorie, cum să păstrăm deschis şi cum să-i acceptăm exigenţele pentru ca ea să nu ne părăsească? Cum exploatăm aceasta energie fără a o perverti în sensul ei adevărat?

Şi dacă iubirea ar fi o persoană ce ar trebuit sa facem?

Autentica fericire izvorăşte numai din inimă.

Dacă vrei sa fii fericit ascultă-ţi inima, acolo găseşti cea ce cauţi.

Privind în interiorul tău poţi descoperi bucuria,

dar numai ajutându-l pe aproapele vei cunoaşte adevărata fericire.

De fiecare data când faci ceva pentru alţii,

gândindu-te numai la ei, te simţi mai bine,

la sfârşit acest lucru va umple inima ta de bucurie.

Este o experienţă care-ţi poate schimba viata pentru totdeauna.

(S. Bambareu)

2 - Drogurile, beţia şi minciuna

Un castel de hârtie care încearcă să ascundă goliciunea şi frica şi care distruge viaţa interioară, creând un gol şi o frică terifiantă.

Exista o strânsa relaţie între drog şi minciună, sau lipsa de adevăr; drogurile, de fapt, furnizează o falsă imagine a realităţii, şi creează premizele unui stil de viaţă în care nu se spune adevărul.

Ele te fac sa-ţi creezi o lume aparte, o lume iluzorie, centrată pe nevoile personale: te fac dependent.

Importanţa conştientizării fricilor paralizante, de a găsi modalitatea pentru a le integra în viaţă, fără a ne simţi copleşiţi de ele.

„În starea mea de tristeţe şi apăsare nu-mi puteam închipui nimic pe suprafaţa pământului care să mă fi putut face fericită şi să-mi fi umplut acea goliciune înspăimântătoare pe care o percepeam în mine; atunci hotărâsem că era mai bine pentru mine să trăiesc o viaţă scurtă cu droguri decât o viaţă lungă fără ele". De ce aceasta concluzie, oare nu există alte alternative?

De ce şi de unde acea goliciune, acea tristeţe vizibilă uneori în inima şi în ochii tinerilor?;

De unde acea frică de singurătate care îi face pe tineri uneori să prefere un spirit de turmă, să n-aibă curaj să se exprime în adevărul lor, să se deosebească prin gândirea lor, sau, invers, de unde tendinţa de a se retrage în sinea lor, sau în spatele unui computer? De ce tendinţa de a-şi pune mască, de a evita responsabilităţile care îi aşteaptă?

Ce drum este de făcut pentru recuperarea persoanei proprii, a demnităţii proprii, pentru a ieşi din fricile paralizante, pentru a da jos masca, pentru a ne bucura şi trăi în adevăr şi libertate?

Cine ne poate ajuta să ieşim din groapa pe care ne-o creăm cu mâinile noastre şi uneori ajutaţi de asa zişii prieteni?

3 - Încotro mă îndrept?

Deseori în viaţă suntem puşi în faţa unor alegeri; ele ne dezvolta viaţa, trasează un drum şi o orientare.

Uneori ne dăm seama ca ne găsim la răscruce, şi trebuie făcute alegeri importante de care va depinde viitorul nostru şi poate întreaga noastră viaţă. Nimeni nu ne poate înlocui, este alegerea noastră.

O alegere bună nu se improvizează, trebuie pregătita din timp: cum şi când? Care e obiectul alegerii, care mijloace sunt necesare, cum dobândim libertatea interioară pentru nu ne lăsa înşelaţi, cum ne dăm seama de momentul potrivit?

Adesea, frica alegerii este legată de frica de a ne asuma responsabilitatea, alteori din teama a nu fi credincios alegerii făcute, sau de lipsa de încredere în noi înşine şi în alţii, teama de nu fi la înălţime, lipsa de speranţă în viitorul lumii acesteia, sau frica de a trece prin încercări, de a fi ruşinat trebuind sa-mi descopăr limitele şi lipsurile, sau chiar din frica de a-mi arăta credinţa. Cum ies din toate aceste frici paralizante?

Cum dezvolt de pe acum acea umilinţă şi fermitate interioară care mă fac liber în orice situaţie şi îmi permit să înfrunt cu credinţă şi seninătate viaţa şi viitorul meu?

Sunt conştient de calităţile şi de darurile pe care le port în mine, mă simt responsabil fată de ele, ce fac ca sa le dezvolt? Nu trebuie uitat că fiecare persoana poartă în sine tot ce este necesar pentru a se dezvolta, dar totul trebuie prelucrat prin colaborarea noastră; nimic nu se dezvoltă fără noi. Totul trebuie personalizat

În modelarea vieţii mele nu trebuie să caut ce este cel mai bine în absolut (şcoala, munca, starea de viaţă), ci ceea ce este mai bine pentru mine. Totul trebuie personalizat, dar să nu uităm ca suntem fiinţe de relaţie.

Devine acum fundamentală întrebarea: cum trăiesc clipa de faţă în vederea viitorului meu?

Viaţa este pusă în mâinile mele, ce vreau să fac cu ea ? Sunt conştient de responsabilitatea pe care o am?

4 - A tinde mereu spre mai mult, spre MAGIS

Merg la şcoală pentru a-mi dezvolta viaţa: care sunt aşteptările familiei, societăţii şi profesorilor mei ? Ce aşteptări am eu de la mine? Ce idee mi-am făcut despre viaţă, ce fac şi ce mijloace am ales ca s-o dezvolt? Ce idee cred că au profesorii mei faţă de mine şi încotro mă simt îndreptat de ei?.

Cred cu adevărat că liceul şi mai apoi universitatea sunt locuri unde o persoană învaţă să devina protagonista propriei vieţii şi astfel să poată contribui şi la binele altora? Ce fac eu ca acest lucru sa fie valabil şi pentru mine?

Este vorba de a genera persoane angajate, nu resemnate; tineri care învaţă să stea împreună, să se respecte, să întărească prietenia lor, sa conştientizeze importanţa vieţii, să aibă curajul de a gândi şi de a face lucruri mari, deci să stea pe picioarele lor şi sa fie protagoniste ale vieţii personale şi sociale.

Persoane care reflectează împreună, care uneori ştiu şi să se roage împreună, pentru că sunt conştiente că Dumnezeu este autorul principal în dezvoltarea vieţii lor; persoane conştiente că credinţa are un rol important nu numai în viaţa lor spirituală, ci şi în cea ştiinţifică şi socială.

Persoane care învaţă să privească cu inteligenţă, cu o inimă deschisă şi iubitoare realitatea; pasionate pentru viaţă. Persoane în căutarea sinceră a acelui adevăr care creează respect şi comuniune.

Încă de pe acum, prin folosirea minţii, a inimii şi a trupului, colaborăm la transformarea nu numai a lucrurilor şi a societăţii, ci şi la perfecţionarea vieţii proprii.

Prin munca personală învăţăm multe lucruri, dezvoltăm facultăţile noastre şi ieşim din noi înşine, ne depăşim, pentru a tinde meru spre mai mult şi mai bine.

Această dezvoltare, dacă este bine înţeleasă, valorează mult mai mult decât bogăţiile exterioare: "omul valorează mai mult pentru ceea ce este decât pentru ceea ce posedă".

Aceasta comportă a avea o ţintă importantă spre care să tindem şi disponibilitatea de a ne dezlipi de ceea ce ne împiedică în atingerea scopului.

Nu trebuie uitat că viaţa adevărată aduce în fiecare zi prospeţimea, noutatea şi frumuseţea ei, de aceea pentru a profita de ea trebuie sa-i mergem în întâmpinare cu mâinile goale pentru a o putea primi şi savura. Aceasta cere dezlipire de tot cea ce umple şi leagă mâinile noastre şi ne împiedică să primim noul care ne vine în întâmpinare; aceasta comportă încredere şi curajul de a risca pentru un viitor pe care încă nu-l posedăm, şi pe care îl construim zi de zi prin colaborarea noastră.

Unde putem găsi forţa şi curajul pentru a ne dezlipi de ceea ce ne leagă şi ne atrage, pentru a tinde spre ceva mai bun?