Ignațiu vede cum Dumnezeu, pe de o parte, se ridică deasupra creației și istoriei, pe de altă parte, El se află în interiorul ei cu o prezență activă și sfințitoare, pentru ca totul să fie răscumpărat și să se întoarcă la Tatăl.

Dumnezeu este centrul, inima creației și din acel loc El ne face părtași la gloria sa. Dumnezeu este în toate lucrurile, atât în istorie cât și în fiecare experiență a vieții noastre. Acest lucru face posibilă colaborarea noastră cu El.

Colaborând cu Dumnezeu în creație și în istorie, omul dă sens, plinătate şi realizare a vieții sale.

A lucra cu Isus în opera de răscumpărare comportă a lucra în favoarea omului. De aici necesitatea de a iubi lumea și omul în care Dumnezeu e prezent și lucrează; deci de a promova dezvoltarea integrală a omului, pentru a recupera respectul și demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu în mijlocul comunității umane, smulgându-l din cele mai negative și degradante situații.

Iată câteva aspecte mai importante ale spiritualității ignațiene:

 

• „a face totul pentru mai marea glorie a lui Dumnezeu„ (echivalează cu a alege pe Dumnezeu-iubire ca punct de referință primordial È™i fundamental pentru existenÈ›a omului);
• „a fi într-o continuă căutare a voinÈ›ei lui Dumnezeu„ (printr-un continuu discernământ spiritual);
• "a ajuta sufletele„ (mistica slujirii);
• a însoÈ›i persoanele „prin dialog È™i conversaÈ›ii spirituale„ pentru a le apropia de Dumnezeu;
• o iubire profundă pentru om È™i pentru lumea creată de Dumnezeu (convinÈ™i că în ciuda corupÈ›iei păcatului È™i nedreptății, Dumnezeu continuă să fie prezent, să iubească È™i să muncească în favoarea omului);
• o iubire profundă pentru Biserică (mireasa lui Cristos È™i generatoare de noi fii ai lui Dumnezeu).

 

Este vorba de o spiritualitate a încarnării, care îndeamnă la acțiune pentru a sluji voința Tatălui, urmându-l și colaborând cu Isus care își poartă crucea.